Impresii ale copiilor sinistrati din Dorohoi
Arhive lunare: august 2010
GANDURI SI IMPRESII DIN TABARA DE VARA DE LA VALENII DE MUNTE-AUGUST 2010
GANDURI SI IMPRESII DIN TABARA DE VARA DE LA VALENII DE MUNTE
AUGUST 2010
La intoarcerea dintr-o tabara gandurile sunt usor in neoranduiala fiindca sunt multe,frumoase si diverse. Am asteptat cateva zile sa se ,,aseze’’,dar in acelasi timp sa nu le acopere umbra cotidianului din Bucurestiul nostru agitat si sa omit unele lucruri care merita atentia si amintirea.
Am plecat din Bucuresti spre Valenii de Munte duminica 1august, cu un grup de copii din scolile nr. 17,,Pia Bratianu”sector 1 si sc.nr.129,,Elena Farago” sector 4 si noi doua prof.insotitoare ,cu Inalta Binecuvantare a PF. Patriarh Daniel si a PS Varsanufie Prahoveanul. Aveam emotii pentru ca totul urma sa fie altfel, mai diferit de obisnuitele noastre pelerinaje de o zi sau doua cu care ii obisnuisem pe copii.
Calatoria noastra de 6 zile a inceput cu Sf Manastire Tiganesti pe care multi copii nu o vazusera si astfel s-au putut bucura de frumusetea ei autentica si de modul de vietuire al maicutelor de aici.Pentru ca era inca devreme , la Utrenie,am dorit sa mai trecem pragul altei sf manastiri pentru Sf Liturghie. Popasul l-am facut la Sf.Man.Ghighiu unde ne-am racorit sufletele cu sf slujba si apoi am mers la izvorul din spatele bisericii unde racoarea a fost pentru trup.
Am fost a doua serie a taberei de vara si desi eram oarecum pregatiti de colegii nostrii din prima serie, realitatea era mai presus. Prima impresie cand am intrat in pensiunea ,,Vera si Livia” din Valenii de Munte a fost aceea de liniste si ,,lepadare de griji “. Am cunoscut pe gazda noastra,d-nul Liviu Gheorghe, un om credincios, destoinic si vigilent care se chiverniseste conform Evangheliei si pentru casa sa dar si pentru saraci si pentru biserici. Familia dansului, numeroasa , cu copii educati cu multa dragoste si bun simt , ne-a integrat din primul moment.
Ghidul nostru neobosit pe toata aceasta perioada a fost parintele diacon Rafael Tanase care a imprumutat de la tatal sau toata grija si dragostea fata de oameni ca fapturi ale Unui Singur Dumnezeu.
Sa descriu putin programul activitatilor noastre care in mare parte era déjà stabilit, noi am intervenit foarte putin:
Duminica dupa amiaza am fost invitati de pr.diac. Rafael la biserica ,,Manastirea”(1680) din Valeni unde slujeste impreuna cu pr.paroh Albulescu Ioan, un om cu multa daruire pentru misiunea incredintata de Dumnezeu si un bun administrator al Case Domnului ,aceasta se poate vedea si dupa cladirile in constructie care se inalta in curtea Sf Bisericii .Ne-a impresionat multimea copiilor prezenti in zi de duminica dupa- amiaza la sf Biserica , facand diferite activitati educative. Era o randuiala cunoscuta de ei si cuprinsa in proiectul ,,Hristos impartasit copiilor”. Copiii nostrii s-au atasat imediat de ei , s-au jucat, iar apoi, tot impreuna au participat dupa rabdarea fiecaruia la ,,Acatistul Maicii Domnului”, pentru ca era prima zi din postul Sf.Fecioare Maria.
Inceputul de saptamana l-am pornit cu rugaciune in Paraclisul pensiunii care este foarte frumos pictat si bine ingrijit ,insa din nefericire nu este inca tarnosit , am inteles ca aceasta este una din marile dorinte ale d-nului Liviu, ctitorul sf locas cu hramul ,,Braul Maicii Domnului”. Probabil ca Dumnezeu randuieste toate la timpul cuvenit si are grija de ,,frumusetea casei Sale”.
Am vizitat apoi impreuna cu ghidul nostru trei biserici frumoase( Berevoiesti ,Sf.Spiridon si Sf. Nicolae din Tabaci) dintre care una in curtea Protoieriei, prilej care a oferit copiilor posibilitatea de a vedea si sediul Protoieriei Valenii de Munte .Este de remarcat grija preotilor pentru infrumusetarea atat interioara cat si exterioara a Sfintelor Locasuri,cu pomi fructiferi in special meri si pruni si spatiu verde bine ingrijit si incadrat de multe flori. Desi am avut pe tot parcursul taberei zile caniculare , datorita dealurilor inalte si a vegetatiei bogate in paduri din Valeni, am depasit mai usor si nu ne-a afectat deloc bucuria si buna dispozitie.
Marti, dupa ritualul de dimineata care implica inviorarea facuta pe muzica speciala sub indrumarea atenta a fiicelor d-nului Liviu, studente la Conservator dar si bune sportive, urma rugaciunea din Paraclis si apoi micul dejun; am mers la Valea Plopului. Auzisem si imi doream foarte mult sa ajungem acolo. Peisajul de o frumusete rara pana acolo, pregateste si curateste sufletul sa inteleaga valoarea suprema a darului vietii ocrotit cu toata forta de oameni pentru oameni. Am vizitat mai intai biserica mare din Valea Plopului care desi este in constructie ofera o lectie de ortodoxie pura prin frumusetea scenelor biblice rare :,,Convertirea lui Saul”,,Invierea mortilor”,,Judecata Generala” etc si prin lucrurile frumoase din ea. Colega mea Livia Teodorescu, absolventa si de Patrimoniu, a poposit cu rabdare cu aparatul foto pe fiecare detaliu (vom atasa pozele). Am mers apoi pe Valea Screzii , ,,Mica Vasiliada”a parintilor Tanase. Se observa uimirea pe fetele tuturor. Am plans cand am vazut atatia copii, unii cu mamele lor,altii doar cu prieteni de seama lor sau mai mari care traiau acolo in buna intelegere.
Parintele Rafael ne-a spus cate ceva despre fiecare si in acel timp ma intrebam cu disperare in gand : ce se intampla cu aceste suflete abandonate de cei dragi daca nu erau adoptate aici de acesti oameni cu dragoste evanghelica de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine ? Aici pluteste un aer aparte ,asemanator probabil asezamintelor Sfantului Vasile cel Mare si ale parintilor capadocieni din secolul IV. Fiecare stiau ce au de facut , femeile faceau curatenie si mancare, copiii mai mari ajutau prin curte la treburi iar cei mici se jucau cu bicicletele sau jucarii dupa varsta lor. Erau o mare ,mare familie in care toti se cunosteau foarte bine. Aici am gasit definitia de ,,aproapele”.
Multimea bisericutelor , 26 la numar, ridicate in cinstea Sfintei Treimi, a Maicii Domnului ,a Sfintilor si a multor evenimente sfinte , duc la asemanarea cu un alt pamant sfant , cel al Moldovei unde Domnitorul Stefan cel Mare si Sfant, a multumit Domnului pentru binefacerile date.
Ma feresc sa folosesc artificii in exprimare, insa de multe ori nu poti descrie ceea ce simti decat astfel.
Impactul trait aici ne-a marcat atat pe noi cat si pe copiii cu care am venit. Cu siguranta si ei vor povesti familiilor lor si poate, fiecare dupa puterea si dragostea sa, vor trimite un mic ajutor acestor semeni ai nostrii care au o cruce mai mare si mai grea de dus in lumea aceasta.
Miercuri am vizitat Salina din localitatea Slanic. Pentru unii copii a fost prima data si au avut emotii la coborarea si urcarea cu liftul vechi din metal, a celor peste 200 m . Si-au luat multe suveniruri si s-au plimbat cu masinutele intr-un loc amenajat din Salina.
Joi a fost o zi foarte incarcata spiritual deoarece am vizitat trei manastiri cu renume de viata monahala din jud. Prahova. Am urcat intai la Man Cheia(1835 cu hramul,,Sf.Treime’’ si ,,Adormirea Maicii Domnului’’ -15 aug.) unde parintele ghid le-a spus copiilor istoricul manastirii, apoi s-au inchinat la sfintele icoane si au facut poze sa pastreze in amintire frumusetea acestor locuri. Urmatorul popas a fost la Man. Suzana(1740 cu hramul ,,Sf.Nicolae’’si ,,Acoperamantul Maicii Domnului 1 oct’’ si unde aici maica ghida a povestit evenimentele istorice prin care a trecut sfanta manastire de-a lungul timpului. Amplasarea deosebita a manastirii in plin munte ,pictura extrem de frumoasa si valoroasa si coloritul viu al florilor care inconjurau manastirea sunt imagini de neuitat pentru suflet. Ultimul obiectiv spiritual a fost manastirea Crasna(1828 cu hramul,,Sf.Imp.C-tin si Elena’’ . Dupa ce am strabatut scurtul drum prin padure de la parcare la manastire si am patruns pe platforma luminoasa , un copil din grup m-a intrebat: d-na asa e raiul ? I-am raspuns ca asa cred… Aici am luat masa de pranz si nu pot sa uit nici acum gustul painii calde scoase atunci din cuptor si dulceata preparatelor de post de acolo.
De fiecare data cand ne intorceam din calatoriile noastre de dimineata, d-nul Liviu ne astepta cu bucurie, avea grija de toate si deasemeni sa participle la rugaciune impreuna cu noi la masa, creind astfel o atmosfera apropiata si deosebita. Livia, fiica sa mai mica ne-a insotit in calatorii si umplea locul cu firea ei vesela .Luca , ingerasul de 3 anisori ,mezinul familiei imi amintea de indemnul mamei lui Ion Creanga , de a zambi sa iasa soarele….asa era de balai.
Dupa amiezile faceam activitati educative cu copiii si apoi ne relaxam in balansoarele mari din curtea pensiunii.
Vineri 6 august a fost sarbatoarea ,,Schimbarii la Fata “ si am participat toti la Sf Liturghie la bis. ,,Manastirea “ din Valeni. Aici copiii l-au putut vedea pe parintele diacon Rafael si in postura de slujitor al Domnului alaturi de parintele paroh Albulescu.
Dupa amiaza ne-am tinut de promisiune si i-am insotit pe copii la strandul din oras .
Pe parcursul zilelor copiii au primit daruri de la parintele Rafael ,d-nul Liviu si sotia acestuia, si de la parintele protopop;au facut multe poze si au schimbat adresele pentru ca déjà devenisera cu totii buni prieteni.
Pentru mine si sunt convinsa ca pentru toti,aceste zile petrecute aici au fost o experienta frumoasa de viata. Am cunoscut oameni minunati care fac lucruri minunate ! Invatam ceva de la fiecare. Multumum tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor zile pline de lumina, mai ales ca multi dintre copiii prezenti n-au avut posibilitatea niciodata sa participle la o tabara. Lucrurile material trec, dar cu ceea ce ne prezentam in fata Dreptului Judecator sunt aceste bucurii simple, facute la timpul respectiv din suflet pentru suflete.
Doamne ajuta !
Cu sinceritate si mult drag !
Daniela Ciorata- prof. Religie
Impresii din prima tabara crestina
Domnului Liviu Gheorghe,
As vrea sa va trimit si dumneavoastra scrisoarea pe care pe care i-am transmis-o Preasfintitului Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar Patriarhal, pentru ca toate cele scrise de mine, s-au intamplat la Pensiunea dumneavoastra si odata citind-o, veti retrai ce am simtit in perioada in care am stat la dumneavoastra.
Înalt Preasfinţia Voastră,
Ieri dimineaţă am revenit în Bucureşti din tabăra creştină de la Vălenii de Munte, organizată de către Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu protoieria Vălenii de Munte.
Permiteţi-mi să vă descriu în rândurile următoare activităţile desfăşurate în tabără precum şi gândurile, trăirile împărtăşite în aceste zile împreună cu copiii al căror pedagog am fost.
Duminică, 25 iulie, soseam cu un grup de elevi de la Liceul Ortodox „Sf. Antim Ivireanu” şi de la Şcoala gen. 196, din Bucureşti, în oraşul Vălenii de Munte. Elevii selectaţi, aparţinând claselor VI-VIII, se remarcaseră la diferite concursuri şcolare pe teme religioase. Un alt criteriu în virtutea căruia au fost selectaţi a avut în vedere condiţia socială precară, precum şi calităţile sufleteşti ale acestora.
Mărturisesc faptul că aveam emoţii, şi nu atât pentru eventuale probleme de disciplină care ar fi stânjenit până la un anumit punct proiectul. Pe de o parte, calitatea mea de profesor de istorie putea să nu corespundă cerinţelor gazdelor şi să nu satisfacă doleanţele şi aşteptările îndreptăţite ale Preasfinţiei Voastre. În al doilea rând, nu i-am cunoscut până în ziua plecării pe cei patru elevi ai şcolii 196, şi aş fi vrut să le fac acomodarea cu noi cât mai uşoară şi mai rodnică spre îndeplinirea obiectivelor propuse la Bucureşti (aceşti patru copii, selectaţi de minunatul pedagog Alina Vulpe, s-au integrat rapid în colectiv). Nu în ultimul rând, deşi elevii mei au vădit în aceşti ani calităţi sufleteşti deosebite dublate de bun simţ, dar şi inteligenţă ce depăşeşte media, puţini din ei fac parte din familii de creştini practicanţi. Astfel, am simţit că una dintre misiunile mele aici ar fi de a-i ajuta să depăşească stadiul de bunăvoinţă pasivă faţă de Biserică şi de a-şi canaliza prinosul inimii către Dumnezeul cel viu.
Temerile mele au fost degrabă împrăştiate de cei câţiva oameni extraordinari din protoierie pe care am avut deosebita onoare să-i cunosc şi faţă de care îmi exprim întreaga gratitudine.
Dar… ar fi mai bine să descriu Preasfinţiei Voastre cursul evenimentelor aşa cum s-au desfăşurat.
Am sosit, duminică, undeva la ora amiezii, la Pensiunea Vera şi Livia. Pe o lungă alee pietruită, de o parte şi de alta, într-un decor rustic, se înşirau căsuţele unde am fost cazaţi. Gazda, domnul Liviu Gheorghe, s-a preocupat tot timpul de confortul, buna-dispoziţie şi mesele bogate ale copiilor. Impresiona prin vivacitate, ospitalitate şi stilul direct, fără ocolişuri. M-a ajutat enorm în a imprima copiilor ritmul vieţii creştine, al rugăciunilor începătoare ale dimineţii, de dinaintea meselor, precum şi a rugăciunilor de seară. Totul a decurs firesc atunci când dl. Liviu ne-a invitat în paraclisul cu hramul „Brâul Maicii Domnului”, aflat în complexul turistic, şi al cărui ctitor este, şi, cu voce de bariton a rostit rugăciuni. La început impresionaţi, cu timpul rugăciunea la paraclis a devenit pentru copii un ritual a cărui lipsă în mod sigur ar fi resimţit-o. Mai întâi şi-au împreunat mânuţele cu evlavie şi au ascultat rugăciunile, apoi au participat ei înşişi, rugându-se cu voce tare în paraclis.
Am remarcat importanţa unei comunităţi creştine. La rugăciuni participa de obicei şi personalul de la pensiune, fiica dlui Liviu, de vârsta elevilor mei, aşa încât, ceea ce pentru viaţa noastră de oameni moderni constituie o excepţie, bine restrânsă la spaţiul sacru al bisericii, în pensiune era normalitate. Şi nu doar în paraclis. Oamenii se rugau înainte de masă în restaurant şi se despărţeau cu „Doamne ajută”. Limbajul şi gestica acestor copii s-a modificat, oarecum, chiar în puţinul timp petrecut aici. A căuta sprijinul Domnului în orice împrejurare, precum şi a se înarma cu semnul sfintei cruci, a intrat în cotidianul lor, nădăjduiesc că şi în cel din capitală.
Am insistat asupra aspectelor de mai sus tocmai datorită uimirii pe care eu însămi am resimţit-o. Realizez cât de uşor şi de firesc se poate re-creştina societatea noastră, şi prin câte eforturi şi artificii reuşeşte secularismul modern să ţină omul departe de ceea ce el are sădit în suflet.
O mostră a normalităţii a presupus-o şi clasica înviorare, transformată de fetele domnului Liviu (aceleaşi fete minunate care au cântat dumnezeieşte în seara festivă dedicată nouă, muzică românească autentică – din aceea ce mişcă şi sufletul pietrelor) într-un spectacol matinal cotidian, o adevărată bucurie pe ritmuri moderne dar deosebit de cuviincioase. Chiotele de bucurie ale copiilor vrăjiţi de curăţenia şi frumuseţea lucrului bine făcut, sufleteşte şi profesionist totodată, umplea pensiunea în fiecare dimineaţă. Ulterior acesteia, rugăciunea şi masa bogată împlineau un început de zi binecuvântat, mereu, parcă de totdeauna.
Dimineaţa zilei de luni ne-a adus aproape alţi oameni minunaţi: părintele protopop Florin Boţârcă – o persoană binevoitoare, plină de o caldă autoritate, cu alură de diplomat, şi părintele Rafael, un diacon tânăr, viguros, plin de viaţă şi de lumină, care s-a ocupat de noi în toate zilele şederii noastre în tabăra creştină de la Vălenii de Munte. Mărturisesc ceea ce fiecare copil din tabără ar spune pe nerăsuflate Preasfinţiei Voastre: părintele Rafael ne-a uimit pe toţi prin gingăşia şi naturaleţea cu care îmbina trăirea creştină a fiecărei clipe cu ghiduşiile copilăreşti, glumele şi căldura atât de necesare atunci când stai aproape de sufletele tinere şi foarte tinere. Copiii au fost din prima clipă prieteni parcă de o viaţă cu minunatul Rafael. Împreună cu părintele protopop (din câte am înţeles, noi eram primul din cele grupuri care urmau a veni în tabăra creştină în această vară) şi Rafael, s-a creionat programul pentru restul zilelor pe care le aveam de petrecut în Văleni. Domnul Liviu Gheorghe, cu o smerenie demnă de un suflet autentic creştin apărea uneori cu propuneri pentru micuţii săi protejaţi dar fără a se pune în lumină cu tot dinadinsul: vroia doar să fie bine pentru toată lumea. Programul în forma sa finală a fost comunicat Preasfinţiei Voastre, aşa că mie nu-mi rămâne decât să pictez în aceste rânduri emoţia noastră, a tuturor din fiecare clipă a săptămânii de sfârşit de iulie.
Am început cu bisericile din localitate, aşa cum stă bine oricărui lucru temeinic făcut. Şi, slavă Domnului, am avut ce vedea. Vizitarea bisericilor „Mănăstirea”, ridicată la 1680, pe vremea domniei lui Șerban Cantacuzino, „Nica Filip”, a bisericii Berevoieşti, precum şi biserica Sf. Nicolae din Tabaci au însemnat un îndelungat periplu care ne-a prilejuit şi cunoaşterea oraşului. Case liniştite, pierdute printre livezi, drumuri şerpuite, câte un măgăruş sau văcuţă, mere acrişoare, observaţii deştepte şi, peste toate acestea, o formă de libertate pe care elevii şi copiii mei nu avuseseră ocazia să o cunoască în Bucureşti. De fapt, libertatea autentică. Rupere din mecanicismul necesităţilor materiale şi supunere smerită nevoilor sufleteşti. Căutare a semnelor care să ne călăuzească pe drumul înduhovnicirii.
Călăuza noastră, părintele Rafael, ne-a dezvăluit un pic din taine. La o biserică a chemat copiii să privească în altar, să afle ceea ce se săvârşeşte în timpul slujbei, la o altă biserică l-a lăsat pe părintele paroh să depene istoria lăcaşului mult încercat. În altă parte ne-a invitat să descoperim unicitatea fiecărei persoane umane printr-un joc.
Apoi copiii au fost invitaţi la un suc, în umbra unei case parohiale, unde am aflat că se ţine programul de catehizare al micuţilor din Văleni.
Ziua de marţi a fost una cu totul specială. Având în vedere că era Sfântul Pantelimon, am fost invitaţii părintelui Nicolae Tănase, la Valea Plopului. Ştiam de opera caritabilă deosebită a dânsului dar abia luni de dimineaţă m-a ajutat Dumnezeu să-l văd îndeaproape. Venise la pensiune să se intereseze de noi, aşa cum a făcut pe tot parcursul şederii noastre. Înfăţişarea de patriarh veterotestamentar a părintelui, faptele sale cele minunate de care aveam să luăm şi noi cunoştinţă la tot pasul, mă pune în dificultatea de a putea descrie ceea ce am văzut la Valea Plopului. Biserici unde se simţea trăirea Dumnezeului celui Viu, biserici care aveau afişat calendarul, mare, pe pereţii exteriori, lemn şi zugrăveală, sfinţi şi… certitudinea că acolo, la Valea Plopului, prin voia lui Dumnezeu, se ctitoreşte o vatră sfântă a neamului. Mergând printre bisericile de acolo, realizam că Valea Plopului devine ea însăşi o catedrală a mântuirii, compusă din biserici, din case ţărăneşti demne de un muzeu al satului contemporan, din troiţe, din zeci de case în care sunt adăpostiţi copii orfani, întocmai cum Brâncuşi realiza complexul de la Târgu-Jiu, dedicat ostaşilor români ce au murit în război, din piese aparent disparate, dar care formau un tot unitar (parcul, Masa tăcerii, biserica ortodoxă Sfinţii apostoli Petru şi Pavel,Coloana infinitului, Poarta sărutului).
Impresia produsă asupra copiilor a fost aşa de puternică încât au intrat în biserica mare, unde slujea părintele Nicolae Tănase, şi au participat la întreaga slujbă, fără să văd pe chipurile lor o cât de mică grimasă de oboseală sau de lipsă de concentrare, în fapt fireşti la nişte copii, care, pe deasupra, cei mai mulţi dintre ei, nu aveau nici obişnuinţa participării integrale la slujbe.
Programul a inclus apoi vizitarea taberei de la Valea Screzii, unde am luat şi masa. Valea Screzii a fost o bună ocazie pentru copii să vadă pe viu virtuţile creştine ale întrajutorării aproapelui. De altfel, unul dintre punctele forte ale acestei tabere a fost participarea, trăirea pe viu, contactul nemijlocit, cu tradiţia, cu Biserica, cu oamenii binecredincioşi, cu copiii orfani ce au nevoie de dragoste, o altă calitate a taberei fiind, în opinia mea, programul foarte bine elaborat, care a îmbinat trăirea creştină cu jocurile din taberele obişnuite, meritul în acest sens revenindu-i părintelui protopop.
Elevii noştri s-au jucat minute bune cu micile gazde de aici sub ochii blânzi ai Părintelui Tănase. Într-un glas l-au rugat pe Părinte să-i îngăduie şi alta dată în vizită, cu daruri pentru micuţi, în special de Sfânta sărbătoare a Crăciunului. Personal, mi s-a părut excepţională transpunerea vizitatorilor în spaţiul sacru. Această senzaţie am avut-o atunci când ochii lor, pe rând, se ridicau înspre dealurile cu peisaje mirifice pe care păreau că le îmbrăţişează cu privirea (unii chiar lăcrimau în faţa frumuseţii şi curăţeniei locului), pentru a coborî apoi printre copiii Părintelui Tănase cu o blândeţe pe care nu le-o mai văzusem. Ca dascăl, sunt foarte apropiată de elevii mei de când Dumnezeu m-a învrednicit cu acest har, al predării, al împărtăşirii cunoştinţelor către cei mici. De aceea pot, cred eu, să observ schimbările din sufleţele lor, măcar citindu-le în ochi.
Am urcat împreună, apoi, către micuţa biserică de pe deal, ridicată de un tată îndurerat pentru sufletul fiicei sale, Iulia, moartă de timpuriu. Bisericuţa purta hramul sfintei Iulia şi al Sfintei Tatiana. Pe drum, urcând către biserică pe drumeaguri mai mult sau mai puţin umblate, copiii erau puşi pe glumă, veseli şi mult mai îndatoritori unul cu celălalt, realitate care se observa cu ochiul liber.
Am observat la copii, de asemenea, schimbări importante în ce priveşte percepţia faţă de moarte şi faţă de locurile asociate îndeobşte acesteia, cum ar fi cimitirele (la Valea Plopului am mers într-un asemenea loc). De la o atitudine de respingere, evitare, ascundere sub vraja magiei strălucitor-rozalie pe care o împrăştie în minţile lor televiziunile, cultura îndepărtării copiilor de întrebările fundamentale, am văzut la adolescenţii mei o tulburare şi înclinarea spre meditaţie asupra sensurilor vieţii. Moartea ca trecere spre împărăţia veşnică, jertfa hristică – izvor la vieţii celei noi, sfinţii din biserici, care au învins moartea, ca mijlocitori ai noştri către Domnul, importanţa trăirii în Adevăr şi curăţie a vieţii de aici, toate acestea şi multe altele le-am avut în vedere. Depăşirea morţii prin iubirea vieţii în Hristos – calea ce, nădăjduiesc, îi va îndepărta pe copii de frica şi laşitatea ascunderii într-o trăire derizorie şi consumistă a vieţii sau, de alternativa „rebelă” pe care o oferă societatea noastră secularizată – rock-ul şi cultul morţii asociat acestuia (ale cărui simboluri încă se mai furişau pe tricourile „cool” ale unora dintre ei!).
Şi peste toate acestea, în afara oricărei predicţii, ceea ce Domnul a vrut pentru noi în aceste zile. Îmi amintesc cu drag că, după ce părintele Tănase ne-a îmbarcat în microbuze să ne întoarcem în Văleni, în satul Bătrâni era festival de muzică şi obiceiuri tradiţionale, prilejuit de ziua satului. Şi aici, copiii au putut vedea „Tezaur folcloric” pe viu! Ceea ce a presupus şi o prindere în horă, poze, voie bună.
Miercuri, în frunte cu neobositul părinte Rafael, care venea încă de la rugăciunea de dimineaţă, şi se punea în fruntea convoiului totdeauna, copiii au fost duşi cu două autocare către salina din Slănic, unde au jucat fotbal şi tenis de masă, şi-au supus coardele vocale supliciilor de rigoare, în căutarea ecoului din mină, mai pe scurt: s-au simţit în tabără. La Văleni, acasă, îi aştepta altă surpriză: un profesor de desen, pictor de icoane şi de biserici, venise să desluşească celor mici taina chipurilor sfinte. De la lecţiile de tehnică a portretului s-a trecut la partea practică, când toată lumea a pictat icoane. După aproape 3 ore, entuziasmaţi, copiii cu greu au putut fi convinşi să meargă la masă.
Aşa a fost şi ultima zi, vineri, când s-au bucurat de soare şi apă la ştrand, tot prin grija gazdelor, iar în după amiaza aceleiaşi zile de vineri, părintele preot David Fabian, şahist, a organizat un simultan.
Joi, 29 iulie. Ne-am îmbarcat dis de dimineaţă în microbuze şi am plecat spre mănăstirea Crasna, unul dintre acele locuri binecuvântate, de o negrăită frumuseţe. Drum pe jos, prin pădure, am trecut peste un pod de lemn, am ajuns în incinta mănăstirii, am băut ca orice pelerini apă limpede din aghiasmator, ne-am închinat la sfintele icoane, toată lumea a cântat Veşnica Pomenire pentru sufletele celor adormiţi, apoi pe mesele lungi din curtea mănăstirii ne-am îndestulat şi cu colivă. Ulterior, părintele stareţ ne-a introdus intr-o încăpere pictată exclusiv cu sfinţi români. Este un bun prilej pentru mine să iau locul părintelui Rafael, ajutată şi de cunoştinţele istorice. Le vorbesc celor mici şi le reamintesc celor de a opta de martiriul Sfinţilor Brâncoveni şi a sfetnicului lor Ianache Văcărescu, despre condiţiile grele în care a supravieţuit dreapta credinţă în Transilvania prin eforturile lui Visarion Sarai şi mucenicia sfinţilor transilvăneni, recent canonizaţi.
Pas cu pas descoperim noi comori la mănăstire, cei mici privesc uimiţi un lac plin de nuferi, livezi ale mănăstirii, diferite alte anexe. Printre picături le vorbesc copiilor de importanţa proprietăţii ca expresie a vieţuirii libere în lumea asta, despre satele de gospodari prin care am trecut şi care reprezintă temelia societăţii noastre, oameni care supravieţuiesc din roadele pământului şi nu vânzându-şi forţa de muncă marilor corporaţii aşa cum se întâmplă la oraşe. Le reamintesc în treacăt şi despre consecinţele secularizării averilor mănăstireşti şi cât de important ar fi fost ca acele danii făcute de oameni în decursul veacurilor să asigure supravieţuirea patrimoniului nostru cultural-religios.
De la Crasna periplul nostru continuă la mănăstirea Suzana, şi de aici mergem la Cheia. Pe malul Teleajenului facem un popas mai lung şi organizăm un picnic cu grătar, prin grija bărbaţilor din echipă. După ce vizităm şi mănăstirea Cheia, la întoarcere ne oprim la o păstrăvărie unde copiii „mângâie” peştii şi cercetează speriaţi cu privirea un porc mistreţ aflat într-un loc îngrădit. La întoarcerea la pensiune, seara, gazda noastră, domnul Liviu ne aştepta cu masă festivă, lăutari, o adevărată seară românească cu muzică şi bunătăţi culinare specifice zonei. Târziu, după ce cade înserarea, ne aşezăm în jurul focului de tabără şi cântăm împreună cu părintele Rafael şi soţia acestuia vechi cântece româneşti. Domnul Liviu recită poezii patriotice de George Coşbuc. Pe părintele protopop Florin Boţârcă, care ni se alătură, îl aşteaptă o surpriză ce-i aduce lacrimile în ochi: toată lumea cântă „Ştefan la Putna”. Departe de lumea dezlănţuită, strânşi în cerc în jurul unui foc de tabără, tineri adolescenţi îl cheamă pe sfântul Ştefan al Moldovei să-i protejeze pe ei şi ţara lor.
Cred că e de prisos să mai adaug că pe tot parcursul taberei, momentele atât de pline trăite în cursul zilei îi făceau pe copii să adoarmă după rugăciunea de seară rostită în Paraclisul pensiunii.
Sâmbătă dis de dimineaţă – lacrimi de despărţire, cadouri de la domnul Liviu, părintele protopop, părintele Rafael, amintiri de neuitat, flash-urile blitzurilor. Prin grija părintelui Tănase ni se asigură transportul până în Bucureşti. Şi de astă dată, ca pe tot parcursul taberei părintele Rafael merge cu maşina proprie în fruntea convoiului. Abia acum sunt martoră a primului conflict adevărat din tabără: cine vor fi fericiţii care-l vor însoţi pe părinte în maşină? Cum criteriul „cei mai cuminţi” nu putea funcţiona (toţi copiii au fost foarte cuminţi) urcă la părintele în maşină cei mai norocoşi. În schimb, micuţa Maria He, mascota grupului, strânge la piept cu emoţie un dar de la acest Aleoşa al nostru, un tablou adus de părinte din Grecia, reprezentând o fetiţă cu ochi de cărbune, desprinsă, parcă, din pictura lui Tonitza.
La poalele dealului Mitropoliei ne despărţim greu (fetiţa mea plângea în hohote după prietenii ei), toţi promiţând că de Crăciun se vor reîntoarce la Valea Plopului cu daruri pentru micuţii de acolo şi cu retrăirea unor amintiri ce şi-au pus pecetea pe sufletul lor.
În final, ţin să vă mulţumesc, Înalt Preasfinţia Voastră, că eu şi familia mea am avut marea fericire de a-i însoţi pe aceşti copii în prima tabără creştină din viaţa lor.
Cu deosebită consideraţie,
Ioana Nancu, profesor de istorie, Liceul ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, Bucureşti
1 august 2010
Pensiunea Vera si Livia 